tr

sâmbătă, 23 iulie 2011

R.I.P. Amy Winehouse :(

Amy Winehouse 1983-2011
Azi am văzut întâmplător pe net o fotografie cu un text mare pe ea, un RIP, şi lângă, o tipă brunetă cu o coafură ca a lui Amy. Ha. Era chiar ea. N-am fost niciodată fan, şi nu ascultam decât ocazional pe posturile de muzică, asta pe vremea când mă uitam la tv. Însă mereu mi-a plăcut vocea ei şi chiar îmi pare rău pentru ea. Mulţi ar zice că şi-a căutat-o cu lumânarea şi poate chiar aşa e, alcoolică şi dependentă de droguri, iar pentru faza de la Belgrad nu are nicio scuză. Doar că, nimeni nu are dreptul s-o judece, pentru că nu ştim noi în ce împrejurări a făcut toate astea, deşi e clar că avea probleme de sănătate, şi fizice şi mentale ( depresii, emfizem pulmonar, anorexie). Pe cât de bună era ca şi cântăreaţă, atât de mult s-a degradat până acum câteva ore, la 18 ora României, când a fost găsită moartă în locuinţa ei din Londra. Amy s-a alăturat ''clubului 27'', adică un grup de artişti care au murit la 27 de ani în ultimii 40-50 de ani. Lista membrilor e foarte lungă pentru un 'club' de aşa ceva. S-a scris chiar şi o carte despre asta. În fine, sper să apuc să scriu altă postare despre asta.
A câştigat 5 premii Grammy în 2008: înregistrarea anului, cântecul anului şi cea ma buna interpretă, cu piesa Rehab, cel mai bun album pop - Back to Black - şi la categoria debutantul anului.
  You know I'm not good. Se pare că o ştia şi ea, dar a pierdut lupta.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu